CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 906 / 2013
Dosar nr. 967 / 2013
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece
Analizând proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, transmis de Secretarul General al Guvernului cu adresa nr.134 din 21.08.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr.92/2012, cu modificările ulterioare, în vederea introducerii indicatorului social de referință (ISR) ca element de raportare a cuantumurilor ajutoarelor lunare și a nivelurilor de venituri, introducerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, precum și introducerea anchetei sociale ca mijloc de verificare a îndeplinirii de către solicitanți a condițiilor de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, pentru situațiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative prezentate.
2. La formula introductivă, pentru o redactare corectă, sintagma și al art.I pct.V.1 trebuie înlocuită cu sintagma și al art.1 pct.V poz.1.
3. La art.I, pentru identificarea corectă a actului normativ supus modificării și completării, este necesar ca la partea introductivă, sintagma aprobată cu modificări prin Legea nr.92/2012, se modifică și se completează, după cum urmează: să fie înlocuită cu sintagma aprobată prin Legea nr.92/2012, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează, după cum urmează:.
4. La pct.1, la textul propus pentru art.6 alin.(1) lit.e), pentru o redactare corectă, se impune ca sintagma are capacitate de exercisiu anticipată, cu respectarea art.40 din Codul civil să fie înlocuită cu sintagma are capacitate de exercițiu anticipată, potrivit prevederilor art.40 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
La textul propus pentru lit.f), teza a doua, pentru o trimitere corectă în text, expresia potrivit prevederilor Legii nr.114/1996 republicată trebuie înlocuită cu expresia potrivit prevederilor Legii locuinței nr.114/1996 republicată.
5. La pct.2, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă și, totodată, pentru o redactare unitară în întreg cuprinsul proiectului, este necesar ca dispoziția de modificare să fie redactată, astfel:
2. Alineatul (1) al articolului 7 se modifică și va avea următorul cuprins:.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, pentru toate situațiile similare din proiect.
Totodată, având în vedere că intervenția legislativă vizează un singur alineat și nu întregul articol, este necesar ca textul propus să fie marcat numai prin cifra (1), urmând ca forma abreviată Art.7 să fie eliminată. Această observație este valabilă și pentru pct.6, 7, 9 și 25.
6. La pct.4, la textul propus pentru art.9 alin.(3), pentru un spor de rigoare în exprimare, sugerăm înlocuirea expresiei cuantumurile stabilite la alin.(1) și (2) cu expresia cuantumurile prevăzute la alin.(1) și (2). Observația este valabilă pentru toate situațiile similare din proiect.
7. La pct.8, la textul propus pentru art.13, având în vedere că, după republicare, Legea nr.277/2010 a suferit doar modificări nu și completări, este necesar ca expresia cu modificările și completările ulterioare, să fie înlocuită cu expresia cu modificările ulterioare.
8. La pct.10, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă este necesar ca dispoziția de completare să fie redactată, astfel:
10. După alineatul (3) al articolului 14 se introduc patru noi alineate, alin.(4)-(7), cu următorul cuprins:
Observația este valabilă, în mod corespunzător, pentru toate situațiile similare din proiect.
La textul propus pentru alin.(5) al art.14, pentru o exprimare adecvată în context, este necesară înlocuirea sintagmei solicitând informații pe bază de protocol altor instituții/autorități cu sintagma solicitând informații altor instituții/autorități.
La textul propus pentru alin.(7) al art.14, întrucât Legea nr.416/2001, precum și Legea nr.277/2010, au mai fost menționate în text, referirile ulterioare la aceste acte normative se vor realiza fără indicarea titlului, astfel: Legii nr.416/2001, cu modificările și completările ulterioare și, respectiv, Legii nr.277/2010, republicată, cu modificările ulterioare.
Observația este valabilă, în mod corespunzător, și pentru pct.15.
9. La pct.21, la textul propus pentru alin.(3) al art.271, pentru corectitudinea normei de trimitere, se impune ca expresia După termenele prevăzute la alin.(2) să fie înlocuită cu expresia După termenele prevăzute la alin.(1) .
10. La pct.25, la textul propus pentru art.33 alin.(2) lit.a), având în vedere că alin.(1), la care se face trimitere, cuprinde enumerări marcate doar prin lit.a)-e), pentru rigoarea redactării, propunem înlocuirea sintagmei contravențiile prevăzute la alin.(1) lit.a)-e) cu sintagma contravențiile prevăzute la alin.(1).
11. La pct.26, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, se impune reformularea textului, astfel:
26. Anexa nr.1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță.
Totodată, semnalăm faptul că anexa nu a fost transmisă împreună cu proiectul, motiv pentru care nu ne putem pronunța asupra conținutului acesteia.
12. La art.IV, pentru o redactare în acord cu normele de tehnică legislativă, este necesară reformularea textului, astfel:
Art.IV. - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.629 din 2 septembrie 2011, aprobată prin Legea nr.92/2012, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță, se va republica, după adoptarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.906/22.08.2013